autor Roryta
Inima are o membrană care vibrează. Este lucru cert. Ori de câte ori simțim emoții, în mod conștient sau inconștient, se activează acea membrană, sensibilă la durere, la frică, la fericire, dar mai ales la dragoste. Dar pe lângă toate acestea, membrana aceea sensibilă mai vibrează cu siguranță la muzică, la această a opta minune a lumii.
Sunt melodii care te fac să te treacă fiori de plăcere, sunt cântece, nu neapărat vocale, ci pot fi doar instrumentale - un pian, o vioară - care îți pătrund în adâncul inimii și, pur și simplu, te dau peste cap. Uiți de toți și de toate.
Se pare că secolul trecut a abundat și în acest domeniu, nu doar în cel al fizicii, al matematicii sau al chimiei. O adevărată explozie de descoperiri, recunoașteri, de genialitate așezată de-a curmezișul istoriei, pentru eternitate, așa încât să fie de neuitat pentru generațiile care vin, nu neapărat în sens negativ - fiindcă au fost destule și în direcția asta – dar mai ales pozitiv, pentru că - de ce nu? - e mai bine să ne amintim cu plăcere de anii care au trecut, decât să ne chircim în subconștient văzând ororile războaielor, bombele atomice, cutremurele, inundațiile, dar mai ales pierderea identității multora dintre noi. Dezabuzarea generală e ca o rană deschisă încă şi ar fi bine s-o lăsăm să se cicatrizeze.
Să vorbim, de data asta, despre frumusețe, despre culoare, iubire, să vorbim mai ales despre muzică.
Secolul al XX-lea a dat mari genii ale muzicii, atât în ceea ce privește stilurile de interpretare, dar mai ales varietatea compozițiilor. Să amintim oare de Debussy, George Enescu, Dmitri Șostakovici, Jean Michel Jarre, Eugen Doga și alții, dar să nu-i uităm nici pe cei care cântă vocal, genii absolut spectaculoase, cum ar fi: Luciano Pavarotti, José Carreras, Michael Jackson, Madonna, Elvis Presley etc.
Peste toți aceștia, în ceea ce mă privește, pe primul loc, în sufletul meu, inegalabil de altfel este Julio Iglesias, cel de care m-am îndrăgostit, copil fiind, pe care nu l-am uitat și pe care-l voi iubi toată viața. Cum să ai, Dumnezeule, o asemenea voce? Cum să vibrezi la fiecare inflexiune din voce, cum poți să fii atât de sensibil încât să poți dezgheța aisberg-urile, cum să poți pătrunde cu vocea ta în cele mai tainice lăcașuri ale inimii, să simți fiori pe șira spinării și sufletul să-l simți tremurând în tine? Pieptul pulsează de emoție și te lași purtat pe aripi de vis.
Au fost destule momente când mi-am studiat vedeta, ca să spun așa. Diafragma îi freamătă sub haină, palma îi mângâie inima la propriu, de parcă ar vrea să spună lumii că muzica lui o transmite mai ales prin acel ”corazón” de care face atât de mult uz în cântecele sale. Un inegalabil și veritabil trubadur al iubirii, din moment ce el însuși afirma în cartea autobiografică ”Între Paradis și Infern” că mama sa l-a auzit plângând încă de când era în pântece. Cineva i-a spus: ”Copiii care se aud plângând încă înainte de a se naște, sunt oameni privilegiați. Acest copil va deveni celebru.”, la fel cum s-a întâmplat și cu Napoléon Bonaparte în urmă cu câteva sute de ani.
Se spune că la fiecare două secunde, undeva în lumea asta mare, se aude Julio cântând...
Și cum aniversarea marelui cântăreț se apropie, să facem și noi, așadar, parte din cele câteva secunde și să-l ascultăm într-o franceză ireproșabilă, cu inima vibrând.
Feliz cumpleaños, Julio!
”Nu regret nimic. Viața mea a fost de vis.” - Julio Iglesias
septembrie 2020
