Gustul zilelor de toamnă

autor Roryta

Te caut în lumina care se mai destramă

Pe ulițe cu frunze, în vânt, dar și-n tăcere

Căci toamna care vine își poartă a ei năframă

Și gustul ei devine o dulce mângâiere.

Pe buze-mi cade aur din frunzele ce mor

Și-n aer stă dulceață a vieților trecute

De simt cum vremea toarce în mine un fior

E gustul lumii blânde cu frunzele cusute

Pe margini de lumină trosnesc hotare-n drum

Și iarăși simt iubire în sufletu-mi stingher

Cu gust de struguri copți și cu al lor parfum

În inima mea tristă la tine vreau să sper.

Oh, dulcea mea iubită de dincolo de vise

Oh, dulcea mea iubire, de-aici, de pe pământ

În zile mohorâte și-n gândurile ninse

Vei fi mereu în mine, acum și în mormânt.

Durerea mă-nconjoară și-absența ta mă doare

În aerul cel rece te caut de mai pot

Pe buzele de stele las sufletul să zboare

Cu gust de zile-n toamnă și cu tăceri cu tot.

octombrie 2025

 

Iubindu-te pe tine

autor Roryta

Iubindu-te pe tine simt inima cum arde

Și stelele-mi sunt dor în mii și miliarde

De străluciri topite în suflet chinuit

Cu-o dragoste ce arde în mine tăinuit.

Aș vrea să te cuprind, să fiu o rază-n noapte

Pe ochii tăi să lunec în toi de miazănoapte

Sub pielea ta să dorm, să pierd și să mă simt,

Într-o iubire-adâncă, pe care o consimt.

Sărut să-ți fur adesea, să nu mai știi de tine

În lacrima ce-mi cade prin stele și ruine

Ce m-au pierdut prin vieți trecute și adânci

Ca o cascadă dulce ce cade printre stânci.

Iubitul meu din vis, din clipa de-o fărâmă

Ești valul meu din flăcări legat de o parâmă

Ce tânguiește-n noapte ca vasul curgător

Atunci când strig în zare: frumosule, mi-e dor!

Ce mai contează azi, și ce contează mâine

Din viața asta scurtă, din zilele senine

Că voi muri de dor, de drag și de nesomn

Visând mereu la tine, visând iubite domn!

Că-mi ești o undă-n noapte pe-o aripă de nor

Chiar și atunci când fug și vreau să te ignor

Mă urmărești în suflet și îmi atingi esența

Cu toată energia și toată abstinența.

Ce urmărești, străine, prin acest joc cumplit?

Rămân cu tine-n gând și suflet răscolit

Căci tu-mi ești aer pur, lumină ne-ntreruptă

Iubindu-te pe tine, simt viața ca o luptă.

octombrie 2025

                               Youtube

                                  Facebook 

 

Am uitat cum se scrie dorul

autor Roryta

Pe pagina albă se zbate un gând,

Și golul adânc răsună în mine,

Sub cerneală și dor simt fremătând,

Cum în mine se scriu clipe divine.

În liniștea nopții aud un ecou,

Și frigul pătrunde cu glasul tăcut,

Căci fiece vers își plânge-un erou,

De poetul etern veșnic știut. 

Să murim zi de zi din multa iubire

Când visele urcă spre paradis.

Să scriem un dor cu nemărginire

Și frunza să cadă în veșnic abis.

octombrie 2025

Înainte să cadă frunza

autor Roryta

În pașii goi se-ascunde o-așteptare,

Un suspin blând se frânge-n amintiri,

Se scurge toamna-n ploi fără-ncetare,

Un cer se-ntinde doar în rătăciri.

Pe drumuri vechi tresare un abis,

Cu frunze ce se-ntorc din depărtare,

Îmi tremură lumina iar în vis 

Și-i toamnă-n mine, fără de iertare.

O frunză stă pe margine de vis,

Și așteptarea tremură-n lumini,

Suspinul curge lin în paradis,

Și-n toamnă noi vom fi doar doi străini.

octombrie 2025

 

Sub umbrela unei tăceri ude

autor Roryta

O ploaie măruntă-mi mușcă tâmpla vie,

Frigul mă strânge-ntr-o tainică magie.

Dorul tresaltă sub piele ca un ecou,

Amintirile cad în șoapte mereu.

Neputința-mi șoptește că totul s-a pierdut,

Și-o umbră plutește printre stropi de tumult.

Fiecare lacrimă e-un pas în zăpada de dor,

Sub umbrela cea udă, inima mi se frânge ușor.

Și dorul se răsfrânge pe geamuri plângând,

Iar frigul pătrunde în suflet legând

Amintiri care ard ca vântul în minte,

Cu-o neputință ce nu se spune-n cuvinte.

Sub vechiul ecou dorul tremură-n noapte,

Iar ploaia cea udă șterge pașii în șoapte.

Când frigul se frânge peste suflet și vis,

Îmi strâng amintirile din propriul abis.

octombrie 2025

Tăceri de toamnă în doi

autor Roryta

În seara asta rece e-un frig ce ne cuprinde,

Pe geamuri reci dansează-aceleași umbre

Pe nasul tău cel cârn se gâdilă-un strănut,

Și râsul nostru comic, se sparge-n aer mut.

Din cănile fierbinți e-un abur ce ne-nvăluie,

Misterele din toamnă ușor ni se dezvăluie.

Ne-atingem fără grabă, și în priviri de foc,

O lume-ntreagă pare mister, dar și noroc.

iar frunzele afară ce murmură în șoapte,

Ne-mbrățișează-n suflet, atât de cald și-aproape

Ca un dans al tăcerii, unde totul-i permis,

Sub cerul gri de toamnă, când dragostea e vis.

octombrie 2025

Toamna, locul unde tăcerile prind rădăcini

 

autor Roryta

Sub pașii mei pământul tresare ca o rană,

Și freamătul de frunze se scaldă într-o toamnă,

E liniște adâncă și-n calmul ei se-ascunde

Dorința de-a renaște aici, dar și oriunde.

În aer curge vremea cu gust de rug și ploi,

Și creștere se face din tot ce pierdem noi,

Și toamna mea rămâne, tăcută și străină,

În fiecare frunză și-n orice rădăcină.

Când vântul-adună șoapte din vechile mistere,

Sub ramuri goale saltă dorințe și durere.

Pământul își păstrează un aer vechi de sfânt,

În toamna care vine cu ploile-n veșmânt.

octombrie 2025

Iubirea mea aprinsă

 

autor Roryta

Te caut în ploaie și te strig fără glas,

În umbra cea veche din timpul rămas

În ochii mei cântă doar dorul de tine

Și-n suflet îmi umbli printre ruine.

Când buzele calde le simt fremătând

Și inima-n piept o aud iar bătând 

În lacrimi și-n vise te prind și te cânt

De-a pururi mereu până-n tristul mormânt.

Ce mare iubire e această speranță 

Născută din dor și-un capăt de zdreanță

Ce-a rămas acolo într-un vis efemer

Cu tine mereu în gândul stingher.

Oh vino, iubito, să te respir în bronhii

Un petec de cer și potop să-mi mai fii

Pe cerul din mine sunt același doar eu

în jos doar ruină, și-n sus Dumnezeu.

octombrie 2025

Toamna în care nu ne-am mai găsit

 

autor Roryta

Tăcerea crește între noi,

Când frunza arde-n pașii moi.

Vreau doar speranță când respir,

Când toamna-și plânge abitir

Potopul ploii ce se scurge

În sufletul care se frânge.

Un pas și totul s-a sfârșit,

În toamna când m-am prăbușit.

Atunci când visul ce erai

În inimă când te jurai

Că ne iubim în tot și-n toate

În umbrele ce vor răzbate

Printre regrete și printre lacrimi

Abandonând atâtea patimi

În toamna noastră cea pierdută

Pe neiubire iar vândută.

Dar ai plecat, lăsând apoi

Eterne lacrimi între noi

Și nu te-am mai găsit nicicând

Căci ai plecat spre cer zburând.

octombrie 2025

No comment

Rugina de pe marginea inimii

 

autor Roryta

Pe marginea inimii stă o tăcere,

Și-n umbra ei se frânge o durere,

Din amintiri se naște acum un ecou,

Ce cade-n abis, ușor, tot mereu.

Sub cerul plumburiu se aprinde un dor,

Se stinge în mine un foc arzător,

Cu gustul cel vechi al clipei târzii,

Rugină în suflet și-n gând zi de zi.

A fost cândva o lumină, o mirare,

Dar plânsul a lăsat doar sclipire amară,

Și-n fiece gând din tine și mine

Se-ascunde-o toamnă în clipe divine.

Și dacă din vis se va naște-ntr-o zi

Rugina cea grea din adâncuri pustii

Va fi pentru mine, un mister fără nume

Stins în amurg fără noi, fără lume.

octombrie 2025

În ochii tăi

autor Roryta

În ochii tăi se-ascunde o mare de lumină,

Și timpul se oprește mereu cu-aceeași vină.

Din ei răsar amurguri, se nasc tăceri de vis,

Și sufletul meu arde din stele și abis.

Când mă privesc o clipă, se frânge orice teamă,

Se-ntoarce-n mine viața, și lumea mea te cheamă.

Ești rază și poveste, ești drum și legământ,

Ești pasul meu de înger, în cerul cel cărunt.

În ochii tăi e toamna și jarul unei veri,

E viața ce răsare mereu în primăveri.

Cuvintele se sting în tremurul tăcut,

Și tot ce sunt devine un dor necunoscut.

Acolo dorm tăceri și vise fără nume,

Și lacrimile mele se-adună-n tine, lume.

Din ochii tăi răsare un vechi și sfânt izvor,

Ce curge prin ființă și naște un fior.

Și dacă-ntr-o tăcere mă cauți peste ani,

În ochii tăi mă las, cu tot ce sunt și am.

Că-n ei e nemurirea și dorul meu dintâi

Oh, cerul meu albastru, atât te rog: rămâi.

octombrie 2025