Frunza cade fără întrebări

 

autor Roryta

O frunză cade-n veșnica visare

Și-un dor se-așterne-n razele de soare

E adierea toamnei, în vise o iluzie

În gânduri și tăcere, eterna mea confuzie.

Căci nu mai știu de e suspin în fulger

Abis pierdut în stelele de înger

Prin frunze moi ce se aștern pe jos

Suspinele se scurg ca un ecou duios.

Și nu mă mai întreb dacă e zi sau nu

O șoaptă ce-mi mai spune dacă sunt eu sau tu

Ne respirăm acum, în veșnicul apus

În întrebarea mută: ce ar mai fi de spus?

septembrie 2025