autor Roryta
Din vremuri de demult, apuse, neuitate,Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitateFost trăitor în Rai și renegat de DuhSuflet orbecăind adesea prin văzduh.Un Om își plânge viața, pierdutul ParadisDe mii de ani fiind un chinuit proscrisȘi într-o rugă vie, mereu neîntreruptăCu demoni și cu patimi în permanentă luptă.Adamul cel dintâi, fatalul păcătosCel ce s-a lepădat de Dumnezeu HristosTrăiește acum în noi, așa cum s-a prezisCu toată slăbiciunea și tot ce-i interzis.Fiu neascultător, de-a lungul și de-a latulÎmprăștiind voit pe-ntreg pământ păcatulVei înțelege oare, cândva, în astă viațăSă nu fii neclintit, cu sufletul de gheață?Să ai acea căldură, să plângi ce ai pierdutSă te împaci cu toți, să nu fii iar căzutS-ajungi să fii un dar lui Dumnezeu cel bunUn glob de aur sfânt din bradul de Crăciun.
Cristea Aurora - decembrie 2020
