25 martie 2014 | By: - roryta -

Cine eşti TU cu adevărat?

Cine eşti TU cu adevărat?


Engleză:
Any thought that you have had about yourself, however deflated or inflated, is not who you are. It is simply a thought. The truth of who you are cannot be thought, because it is the source of all thoughts. The truth of who you are cannot be named or defined. Words like soul, light, God, truth, self, consciousness, universal intelligence, or divinity, while capable of evoking the bliss of the truth, are grossly inadequate as a description of the immensity of who you truly are.
However you identify yourself  as a child, an adolescent, a mother, a father, an older person, a healthy person, a sick person, a suffering person, or an enlightened person always, behind all of that, is the truth of yourself. It is not foreign to you. It is so close that you cannot believe it is you. Instead, you have taken on the conditioning of parents, cultures and religions as the reality of yourself rather than what has always been with you closer than your heartbeat, closer than any thought, closer than any experience.
The truth of who you are is untouched by any concept of who you are, whether ignorant or enlightened, worthless or grand. The truth of who you are is free of it all. You are already free, and all that blocks your realization of that freedom is your attachment to some thought of who you are. This thought doesn’t keep you from being the truth of who you are. You already are that. It separates you from the realization of who you are.
I invite you to let your attention dive into what has always been here, waiting openly for its own self-realization. Who are you, really? Are you some image that appears in your mind? Are you some sensation that appears in your body? Are you some emotion that passes through your mind and body? Are you something that someone else has said you are, or are you the rebellion against something that someone else has said you are? These are some of the many avenues of misidentification. All these definitions come and go, are born and then die. The truth of who you are does not come and go. It is present before birth, throughout a lifetime, and after death.
To discover the truth of who you are is not only possible; it is your birthright. Any thoughts that this discovery is not for you now is not the time, you are not worthy, you are not ready, you already know who you are are all just tricks of the mind.
The most important question you can ever ask yourself is Who am I? In a certain way, this has been an implicit question asked throughout every stage of your life. Every activity, whether individual or collective, is motivated at its root by a search for self-definition. Typically, you search for a positive answer to this question and run away from a negative answer. Once this question becomes explicit, the momentum and the power of the question direct the search for the true answer, which is openended, alive, and filled with ever deepening insight.
Of course, the external world tells you who you are. Beginning with your parents, you are told that you are a particular name, a particular gender, and that you play a particular role as a child in the family. The conditioning continues through your schooling. You are a good student, a bad student, a good person, a bad person, someone who can do it, someone who can’t do it, and on and on. You have experienced both success and failure. After a certain stage, early or late, you realize that who you are, however that is defined, is not satisfying.
Unless this question has been truly answered, not just conventionally answered, you will still be hungry to know. Because no matter how you have been defined by others, well-meaning or not, and no matter how you have defined yourself, no definition can bring lasting certitude.
The moment of recognizing that no answer has ever satisfied this question is crucial. It is often referred to as the moment of spiritual ripeness, the moment of spiritual maturity. At this point, you can consciously investigate who you really are.
In its power and simplicity, the question Who am I? throws the mind back to the root of personal identification, the basic assumption I am somebody. Rather than automatically taking that assumption as the truth, you can investigate deeper.
It is not difficult to see that this initial thought, I am somebody, leads to all kinds of strategies: to be a better somebody, a more protected somebody, a somebody with more pleasure, more comfort, and more attainment. But when this very basic thought is questioned, the mind encounters the I that is assumed to be separate from what it has been seeking. This is called self-inquiry. This most basic question, Who am I?, is the one that is the most overlooked. We spend most of our days telling ourselves or others we are someone important, someone unimportant, someone big, someone little, someone young, or someone old, never truly questioning this most basic assumption.
Who are you, really? How do you know that is who you are? Is that true? Really? If you say you are a person, you know that because you have been taught that. If you say you are good or bad, ignorant or enlightened, these are all just concepts in the mind. All of them are forgotten every night when you fall asleep. Whatever can be forgotten will never deliver certitude. In an instant of true and sincere self-inquiry, what can neither be forgotten nor be remembered reveals itself as who you are. All that is required is that you stop trying to find yourself in some definition.
When you turn your attention toward the question Who am I?, perhaps you will see an entity that has your face and your body. But who is aware of that entity? Are you the object, or are you the awareness of the object? The object comes and goes. The parent, the child, the lover, the abandoned one, the enlightened one, the victorious one, the defeated one these identifications all come and go. The awareness of these identifications is always present. The misidentification of yourself as some objecting awareness leads to extreme pleasure or extreme pain and endless cycles of suffering. When you are willing to stop the misidentification and discover directly and completely that you are the awareness itself and not these impermanent definitions, the search for yourself in thought ends.
When the question Who? is followed innocently, purely, all the way back to its source, there is a huge, astounding realization: There is no entity there at all! There is only the indefinable, boundless recognition of yourself as inseparable from anything else.
You are free. You are whole. You are endless. There is no bottom to you, no boundary to you. Any idea about yourself appears in you and will disappear back into you. You are awareness, and awareness is consciousness.
Let all self-definitions die in this moment. Let them all go, and see what remains. See what is never born and what does not die. Feel the relief of laying down the burden of defining yourself. Experience the actual non-reality of the burden. Experience the joy that is here. Rest in the endless peace of your true nature before any thought of I arises.


 Traducere:
Orice gând ai avut despre tine însuţi, indiferent că te-ai subapreciat sau supraapreciat, nu reprezintă cine eşti tu, de fapt. Este doar un gând. Adevărul despre cine eşti nu poate fi gândit pentru că este sursa tuturor gândurilor. Adevărul despre cine eşti nu poate fi numit sau definit. Cuvinte precum: suflet, lumină, Dumnezeu, adevăr, sine, conştiinţă, inteligenţă universală sau divinitate, deşi evocă binecuvântarea adevărului, sunt extrem de nepotrivite ca descrierea imensităţii a cine eşti tu cu adevărat.
Oricum te-ai definit pe tine, copil, adolescent, mamă, tată, o persoană vârstnică, o persoană sănătoasă, o persoană bolnavă, o persoană suferindă sau iluminată, întotdeauna în spatele acestor cuvinte, se află adevărul despre tine. Nu îţi este străin. Îţi este atât de aproape încât nu-ţi vine să crezi că eşti tu.
Adevărul despre cine eşti este neîntinat de vreun concept despre cine ai fi,  indiferent că acel concept este ignorant sau iluminat, fără valoare sau măreţ. Adevărul despre cine eşti este liber de toate conceptele. Deja eşti liber, iar ceea ce te împiedică să realizezi că eşti atât de liber este ataşamentul tău faţă de vreun gând despre cine eşti. Acest gând nu te împiedică să fii cu adevărat cine eşti. Deja eşti asta. Te împiedică doar să vezi cine eşti.
Te invit să îţi laşi atenţia să se scufunde în ceea ce a fost mereu aici, aşteptând deschis să fie văzut de propriul sine. Cine eşti tu cu adevărat? Eşti vreo imagine care îţi apare în minte? Eşti vreo senzaţie care îţi apare în corp? Eşti vreo emoţie care îţi trece prin minte şi corp? Eşti ceva ce altcineva a spus că eşti? Sau eşti răzvrătirea împotriva a ceea ce altcineva a spus că eşti? Acestea sunt câteva dintre multele cărări de identificare greşită. Toate aceste definiţii vin şi pleacă, se nasc şi mor. Adevărul despre cine eşti nu apare şi dispare. Eşti prezent dinainte de naştere, pe parcursul vieţii şi după moarte.
Ca să descoperi adevărul despre cine eşti nu este doar posibil, ci este dreptul tău din naştere. Iar gânduri cum că această descoperire nu este pentru tine, sau că acum nu este momentul, sau că nu eşti pregătit, sau că deja ştii cine eşti, sunt doar trucuri ale minţii.
Este momentul să investighezi acest EU-gând şi să-i observe validitatea. În timpul acestei examinări, apare o deschidere a inteligenţei conştiente pe care o reprezinţi spre a se recunoaşte, în sfârşit, pe sine.
Cea mai importantă întrebare pe care poţi vreodată să ţi-o pui este: Cine sunt eu? Într-un fel, aceasta a fost o întrebare la care ai încercat să-ţi răspunzi în fiecare stadiu al vieţii. Oricare activitate, fie ea individuală sau colectivă, are la bază ca şi movitaţie, investigarea în vederea autodefinirii. De obicei, cauţi un răspuns pozitiv, care să te satisfacă şi fugi de răspunsurile negative care nu-ţi convin. Odată ce această întrebare devine clară, potenţialul şi puterea ei direcţionează căutările pentru aflarea adevărului, care este cu final deschis, viu, a cărui profunzime de pătrundere e tot mai mare. Ai experimentat atât succesul, cât şi înfrângerea. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, îţi dai seama cine eşti, şi oricum ai defini asta, nu este satisfăcător. Dacă răspunsul la întrebare nu este unul sincer, şi nu doar unul convenţional, vei fi în continuare flămând să-l afli. Pentru că, indiferent de cum te definesc ceilalţi, bineintenţionaţi sau nu şi indiferent de cum te defineşti tu însuţi, nicio definiţie nu îţi dă o certitudine durabilă.
 Momentul în care îţi dai seama că niciun răspuns nu este satisfăcător pentru această întrebare este crucial. Este deseori denumit ca fiind momentul în care eşti copt spiritual, momentul maturităţii spirituale. În acest punct poţi să începi să descoperi cine eşti cu adevărat. Prin puterea şi simplitatea ei, întrebarea “cine sunt EU?” proiectează mintea înapoi la rădăcinile identificării personale, presupunerea fundamentală: “EU sunt cineva.” Decât să luăm automat această presupunere ca fiind adevărată, poţi cerceta mai adânc. Nu este greu să observi că acest prim gând, “EU sunt cineva”, duce la tot felul de strategii: să fii un cineva mai bun, mai protejat, un cineva cu mai multă plăcere, mai mult confort, mai realizat. Dar când chiar acest gând fundamental este pus la îndoială, mintea întâlneşte EU-l care se presupune a fi separat de ceea ce îl caută. Aceasta se numeşte investigarea propriului EU. Cea mai fundamental întrebare: “Cine sunt EU?”, este cea mai ignorată. Ne petrecem cea mai mare parte a zilelor spunându-ne nouă sau altora că suntem cineva important, cineva neimportant, cineva mare, cineva mic, cineva tânăr, cineva bătrân, fără să punem niciodată la îndoială cea mai fundamentală presupunere:
Cine eşti tu cu adevărat? De unde ştii: asta este cine eşti? Este adevărat? Chiar?
Când îţi îndrepţi atenţia către întrebare: Cine sunt EU, probabil că vezi o entitate care are faţa şi corpul tău. Dar cine este conştient de acea entitate? Eşti tu obiectul sau eşti tu conştiinţa acelui obiect? Obiectul vine şi pleacă. Părintele, copilul, iubitul, abandonatul, iluminatul, victoriosul şi înfrântul. Aceste identificări vin şi pleacă. Atenţia acestor identificări este mereu prezentă. Să te confunzi cu un obiect cu atenţie duce la plăcere extremă sau la durere extremă şi la un ciclu infinit de suferinţă. Când te decizi să nu te mai identifici greşit şi descoperi direct şi complet că tu eşti însăşi acea atenţie şi nu aceste definiţii impertinente, căutarea ta de către tine ia sfârşit.
Când întrebarea “Cine?” este condusă inocent şi pur pe toată calea până înapoi la sursă, are loc o revelaţie imensă, uimitoare: acolo nu există nicio entitate! Există doar acea indefinibilă, nelimitată recunoaştere a propriului tău eu ca fiind inseparabil de tot ce îl înconjoară.
Eşti liber. Eşti întreg. Eşti infinit. Nu ai capăt, nu ai limite. Orice idee despre tine apare în interiorul tău şi va dispărea tot în interiorul tău. Tu eşti atenţia, iar atenţia este conştiinţă.
Lasă chiar acum să moară toate definiţiile pe care ţi le-ai dat, lasă-le să piară şi observă ce rămâne. Vezi ce nu s-a născut niciodată şi ce nu va muri nicicând. Simte uşurarea dată de renunţarea la corvoada autodefinirii. Simte irealitatea acestei corvezi. Simte bucuria care există acolo. Odihneşte-te în infinita pace a propriei tale naturi înainte ca vreun gând despre EU să se ivească.

      martie 2014